marți, 31 mai 2016

Ecouri de duminica


Flori de sfarsit de mai  :  crini, micsandre si allium liliachiu.
Fotografiate in umbra verandei, la ceas de amiaza tarzie.








Nu stiu cum se face, dar cand imi fac program de treaba in gradina, mereu il dau peste cap. Asa si duminica trecuta. Am dat cateva ture lejer printre rosii ( udate si stropite deja cu zeama bordeleza ) si-apoi m-am limitat la linistea si umbra din veranda, cu cateva reviste vechi descoperite intr-o cutie necercetata de multisor si un pahar de sangria racita cum se cuvine. Randunelele fulgerand pe cerul fara pata si greierii mi-au tinut companie pana tarziu. Iar luni, am luat-o de la capat. 

sâmbătă, 28 mai 2016

Fereastra spre vara


Inca n-am ajuns la mare, dar in curand ...


Soare, piatra, valuri, vant ... la asta ma gandesc cand ies in fierbinteala de afara. Dar pana una-alta, ma bronzez in gradina.

Weekend placut  !

miercuri, 25 mai 2016

Echilibru


Si soare si ploaie. Si cald si frig. Fericire sa-mi vad gradina scapata de grindina, necaz ca trandafirul alb a ramas fara petale intr-o noapte. 
Dar rosiile sunt bine si asta e mai important. Si in gradina sunt prioritati ca in viata de zi cu zi. Degeteii se scutura si ei, levantica infloreste in etape si am deja crini de culoarea untului, pe care nu apuc sa ii vad si o sa se ofileasca. 

Citesc despre programul de vara al festivalului de teatru de la Epidaur si visez la o noapte in care o sa privesc scena de piatra si stelele in murmurul vocilor inainte de spectacol ...





marți, 24 mai 2016

Variegata de Mai


Dupa ploaie iese soarele si infloresc trandafirii.
Dumnealui e o amintire dintr-o calatorie pe muntele Centaurilor. A fost cumparat sub numele de " trandafir de Mai " asa cum sunt cunoscuti aici, in Grecia, trandafirii antici. Asta fiindca infloresc doar o singura data, in luna lui Florar. Are frunze de o culoare mai inchisa, foarte sensibile la patarea neagra si flori mari, grele si parfumate, cu petale subtiri ca matasea. 




Anul asta i-a mers mai bine si desi nu-mi place sa vad petele de pe frunze,
 si-a castigat locul in gradina prin florile spectaculoase si multimea bobocilor.


sâmbătă, 21 mai 2016

Sub semnul apei


Daca tot ploua, de parca s-au deschis zagazurile cerului, ma axez si eu pe elementul lichid. Sunt poze de duminica trecuta, din mini excursia de la Kastoria. E un orasel frumos si romantic, asezat amfiteatric pe malul lacului Orestiada. In orasul vechi strazile sunt pietruite, pe ziduri cresc gura-leului multicolore, lacul sclipeste adormitor si la restaurantul din piateta se vorbeste in soapta ...  Pe oglinda apei plutesc cufundaci lenesi, gainuse de balta, rate salbatice, cormorani si pelicani.



 Weekend placut, cu cat mai putina ploaie  !

marți, 17 mai 2016

Minimum minimorum


As vrea sa am mai multi bujori in gradina si as vrea sa fi inflorit mai bogat.
Dar lor nu le-a mers grozav anul asta si am numarat doar trei inflorescente. Bujorul alb n-a inflorit deloc, i s-au stafidit bobocii pe nesimtite. 
In plus, doua tufe au disparut din peisaj. Bun si-asa. Mai ales ca am vazut flori de la cei adusi din gradina de acasa, din Romania. 
Ma gandesc, sa ii acopar la radacina cu frunze si crengute tocate, ca sa se pastreze cat de cat umezeala peste vara, si trebuie sa disciplinez drastic tufele de iasomie si de maghiran, care la fura soarele. Poate asa reusesc sa vad mai multe flori in anul ce vine. Nu ma descurajez. La urma urmei, imi plac si frunzele bujorilor. 




luni, 16 mai 2016

Flora Graeca - Melifera


Pe dealuri si prin livezi, pe pasunile de munte si printre ruine, apare in perioada de primavara tarzie o planta cu floare ciudata, indigo, foarte iubita de albine si de fluturi.  Am invatat sa o recunosc recent.

E vorba de Cerinthe major purpurascens
Cerinthe = κερί + άνθος = ceara + floare = floare de ceara. 

De fapt, frunzele netede, de un verde albastrui, sunt cele ce par acoperite de un strat subtire de ceara. Se pare ca a fost la moda in gradinile medievale si revine in actualitate. Ma gandesc sa adun seminte.



joi, 12 mai 2016

Cel mai frumos


In fiecare an, unul din cataratori da recital. Anul asta cel mai frumos e Awakening, trandafirul roz de pe peretele nordic. Atat de plin de flori n-a mai fost pana acum. Imi lumineaza si noaptea, cand ies pe balconul din spate si trec pe sub bolta inflorita. Sper sa repete figura in anii ce vin.







miercuri, 11 mai 2016

De aproape


Inca o pledoarie pentru frumusetea trandafirilor  :

Aloha, de un roz argintat, incredibil de luminos, Frenesie cu iris mov, inca un boboc de Alchemist, Rose de Rescht, cu zeci de petale de matase si Graham Thomas, singurul meu Austin.




 " It is the time you have spent on your rose that makes her so important. " 
Antoine De Saint-Exupery

luni, 9 mai 2016

Continuare


Cum arata zilele astea " marele galben " :
  inca inflorit dupa o luna si mai bine, acum fiind secondat de imaculatul si exoticul " Sombreuil ".


Sper ca nu v-am plictisit cu fotografiile aceluiasi trandafir.
Eram obisnuita sa infloreasca indelung, dar anul asta s-a intrecut pe sine.

duminică, 8 mai 2016

Inceput


In ultima drumetie, la marginea cararii, un brad de-o schioapa.

Am mai vazut puiuti de brad, dar unul cu caciulita semintei, prima oara intalnesc. L-am ajutat sa iasa la lumina si i-am atins ciucurele fraged. Am ramas cu capsula semintei in palma si cu miros de rasina pe degete.


Va urez o saptamana buna, 
cu cer albastru si temperaturi cat mai normale  !


vineri, 6 mai 2016

Flora Graeca - alb si parfumat


Cand iti iese in cale un par salbatic plin de floare.




Weekend placut  !

marți, 3 mai 2016

Din nou in gradina


Cu soare si ploaie, la inceput de Mai. 
Cu ultimele lacrimioare, ascunse printre frunze, cupe albe de zorele 
( Convolvulus cneorum ), gladiole bizantine si o multime de roze, in toate stadiile infloririi. Deja am dat startul la taiatul agatatorilor. Si am facut de doua ori trandafirata.

Rosiile au dobandit companioni - vreo zece plantute de busuioc, cu frunze mai late sau mai inguste. Aproape toate aromaticele sunt in floare, Salvia officinalis fiind prima la start. O insotesc de aproape mararul, maghiranul si sovarful. Rodiul are boboci coralii. Cand nu ploua, albinele sunt in extaz. 

Sper ca ati petrecut bine de Paste si ca o sa intrati cat mai lin in ritmurile accelerate ale cotidianului. Nu-i usor, dar cred ca ajuta daca pe birou sau pe masa de lucru o sa puneti o vazuta cu o floare parfumata.