vineri, 18 ianuarie 2013

Cum tai eu trandafirii

   Fiindca Simona a scris zilele trecute legat de taierile la trandafiri si fiindca la mine se apropie sezonul, o sa va scriu ce fac eu. Fara prea multe complicatii.   
    Dupa ce am citit o multime despre ei, in carti si reviste si mai ales pe blogurile iubitorilor de roze, am incercat sa privesc fiecare planta in parte si sa-i dau forma cea mai potrivita.  Ma uit in ce directie imi doresc sa creasca o crenguta noua si tai deasupra ochiului cu pricina. 
   Trandafirii moderni ii tai prin ianuarie-februarie, depinde de vreme. Urmaresc mugurii, sa nu se umfle prea mult. Ii scurtez cam doua treimi si tai tot ce e uscat, bolnav sau prea firav ca sa dea flori frumoase. Incerc sa nu las ramuri incrucisate si sa obtin o tufa aerisita. Neaparat trebuie pastrati vlastarii noi ce ies de la baza tufei sau de pe partea inferioara a crengilor mai vechi. 
   Pe cei de soi vechi ii curat in toamna, fara sa-i deranjez prea mult. Raresc doar ceva din vegetatia mai veche, ca sa fac loc crengutelor noi .  Eventual ii coafez putin, ca sa se incadreze in strat, daca s-au extins prea mult.  Se dezvolta mai incet, le trebuie mai multi ani ca sa se adapteze dupa transplantare, dar cresc temeinic si arata fantastic infloriti. 
   Iar pe cei agatatori, mai mult trebuie sa-i leg decit sa-i tund. Regula la ei e, ca nu trebuie deranjati in primii trei ani, apoi se procedeaza ca la trandafirii antici, se taie o ramura veche, ca sa lasam loc uneia tinere si se scurteaza ramurile laterale cam la trei ochi. O exceptie am facut in 2011 cu R. banksiae, pe care am tuns-o drastic prin noiembrie, dupa ce citisem un articol intr-o revista italieneasca de gradinarit. I-am lasat doar trei ramuri lungi pe care le-am legat de balustrada balconului de la etaj si am taiat tot ce rasarea iar si iar pe tulpinile inferioare, incercind sa inlocuiasca ce-am eliminat eu. Dupa un timp a inceput sa se ramifice cum imi doream si am lasat si eu foarfecele in pace. Sper, sa am in primavara un perete plin de mici buchetele galbene, anul trecut a fost mai putin spectaculoasa, ca represalii la tactica mea. 
Rosa banksiae in toamna anului 2011. Alaturi creste inca un agatator, Sombreuil, cel ce se intinde sub fereastra. 
   

22 de comentarii:

  1. Z pewnością zobaczę wspaniałe efekty Twojego przycinania róż, gdy zakwitną. Pozdrawiam i buziak.
    A se vedea cu siguranta rezultate foarte bune de trandafiri tăierea dvs. atunci când în floare. Îi salut și sărut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Giga ! Mai am de asteptat vreo doua luni :) Pozdrawiam cieplo !

      Ștergere
  2. Certain varieties of cut roses like.
    I hope that yours will bloom profusely.
    Will decorate the garden.
    Dani, I wish you a pleasant weekend!
    Regards Lucia

    RăspundețiȘtergere
  3. Thank you so much, Lucja ! Have a lovely weekend , my friend !

    RăspundețiȘtergere
  4. Un mare pupic de la mine :)
    Mi-am luat notite si in primavara pornesc cu lectia invatata.
    O sa fotografiez atunci ce fac, sa vad daca am retinut bine

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i mare lucru, doar regulile de baza, dar cu asta se incepe :) Sper, sa-ti fie de folos ! Te imbratisez, Simona !

      Ștergere
  5. I see I have missed a lot of your beautiful blog's but I am up to date now.
    Have a wonderful weekend my friend. Stay warm.!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. So glad you are back to blogging ! Wishing you a nice, peaceful weekend ! Hugs !

      Ștergere
  6. Frumos aerisit trandafirul din fotografie.
    Ca sa raspund cu o gluma, ca in filmul ”De ce trag clopotele Mitica?”, unde raspunsul era ”de funie” sau sfoara, asa si la tine: ”cum tai eu trandafirii”, primul meu gand a fost: ”cu foarfeca ” :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, cu foarfeca, bineinteles :) :) :)
      Trebuie sa fac o poza recenta, sa vedeti cum s-a dezvoltat R Banksiae in urma taierii. Acum acopera frumos o pergola ce am fixat-o acolo pe perete pentru el.

      Ștergere
  7. Dani, poate imi dai si mie un sfat - Din dorinta de a-i avea cat mai mult timp infloriti, toamna asta nu i-am mai taiat sau toaletat. Inca mai aveau flori cand a dat frigul si apoi era prea tarziu sa ii mai tund. Acum cand trebuie sa fac aceasta operatiune, imediat ce se dezgheata sau sa mai astept?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i nici o probleme ca nu i-ai toaletat in toamna, Andreea, e chiar mai bine.
      De obicei primavara se taie trandafirii in momentul in care infloresc forsitiile, atunci e sigur ca nu mai ingheata. Daca ai din cei de dulceata, nu-i taia radical, curata doar uscaturile si te ocupi de ei dupa ce se ofilesc florile. Ai si agatatori ?

      Ștergere
    2. De dulceata nu am. Am agatatori 9 deocamdata, imi plac foarte tare. La primavara voi mai cumpara, ca vom construi o noua pergola special pentru ei. Am urmat sfaturile tale in legatuta cu cei agatatori - ai scris un articol acum ceva vreme, cred ca primavara trecuta. Nu i-am taiat, doar i-am legat mai bine inainte de iarna, ca sa nu ii rupa vantul. Multumesc.

      Ștergere
    3. Sa cauti agatatori de soi vechi,Andreea, nu te grabi sa iei ce-ti iese in cale. Exista soiuri fantastice, cu parfum ametitor ... Si peste vreo trei ani o sa poti pune printre ei si clematite, arata asa de bine impreuna. Sa le curbezi lastarii, ca sa infloreasca frumos, nu-i lasa sa urce drept spre cer. Trebuie legati in evantai sau in forma de S. Sint pasiunea mea agatatorii ...

      Ștergere
  8. Ai descris foarte bine tierile la trandafiri ,ce bine ca tu deja te gandesti la taieri :-))))))))))) mi-e dor de primavara !
    o zi frumoasa iti doresc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au inceput deja sa-si schimbe culoarea portiunile din jurul 'ochilor '. Eu ii tai treptat, incep in ianuarie si termin in februarie. Noroc, ca nu ingheata :) Azi m-am ocupat de hortensii, poate in weekendul urmator trec la trandafiri ...
      La voi e iarna in toata puterea si te inteleg, ca ti se pare primavara asa de departe ... Mai e putin, Annamaria !

      Ștergere
  9. Looking forward to see them bloom profusely for you come spring . Have a lovely weekend.

    RăspundețiȘtergere
  10. Eu am legat urcatorii in toamna. I-am sprijinit cu bete groase si i-am legat. Citisem ca nu este bine sa-i tai in primii trei ani. Au crescut in primul an cam la 1,80 cm. Sper sa nu inghete si sa-i pot conduce pe arcade anul acesta si sa le pot arcui coardele. Am si un Sachsengruss, dar el nu a avut o crestere considerabila in acest an. Astept cu nerabdare sa ma duc sa-i vad.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ca i-ai legat, ca pot suferi mult din cauza vantului. Si da, le trebuie timp ca sa-si dezvolte structura. Poti sa-i arcuiesti foarte devreme, chiar in momentul cresterii. Anul asta n-au fost geruri mari, n-o sa ai probleme cu ei iar Sachsengruss o sa recupereze, fii sigura, pur si simplu nu cresc toti trandafirii la fel :)

      Ștergere
  11. Eu mai sau un pic, desi ma cam roade in palme sa ii tai. Aici e cald, dar din experienta mea, daca ii tai acum incep imediat sa dea, si cresc cam firavi. Vad ca la tine functioneaza!!! Iar m-ai pus pe ganduri...
    Pe Banksie insa te sfatuiesc sa o tai numai daca te deranjeaza pt ca e prea mare ( si nu-i greu la Banksii)! Am avut si Lutea si acum am o Fortuniana si ambele nu se impacau de loc cu foarfeca. Numai o toaleta de primavara - si taiate ramurile care nu ma mai lasau sa ies din casa. Oricum la Fortuniana unde tai rasar trei coarde ca la balauri...
    Felicitari si pt N. Tazzetta! O dragalasenie! Ale mele mai au inca vre-o doua saptamani pana se deschid. Sunt curioasa cum o sa dea acum in al doilea an?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu ma tot uit la ei si ii tai esalonat, prima data pe cei mai grabiti :) Pe lady Banks o tundeam cu zici tu, dar facea prea multa umbra si am vrut sa o urc un etaj mai sus, sa se desfasoare in voie. Nu i-a placut ca am taiat-o, abia acum incepe sa-si revina :) Narcisele imi plac grozav. Sper si eu sa infloreasca frumos si-n anii ce vin :)

      Ștergere