Urcus

Am mai povestit despre muntii Pindului si satele de deasupra Ioanninei.

E polul nostru de atractie cand scade temperatura si se coboara ceata peste vai. N-am facut exceptie nici anul asta. Excursia de toamna a fost centrata pe "  Scara Vradetului  ", un caldaram ce serpuieste pe coasta abrupta a muntelui. Pana nu demult era singura cale de legatura cu lumea a satului omonim, satul situat la cea mai mare inaltime, cam la mijlocul peretelui estic al canionului raului Vikos. Scara e astfel facuta, incat sa treaca un magarus cu o incarcatura de latimea grindelor folosite la caselor muntenilor. 

Se integreaza atat de bine, incat de departe nici nu se observa. 

Soseaua s-a construit de-abia prin anii '70. 

Pe langa carare serpuieste la inceput un firisor de apa. Apoi se urca brusc, in curbe stranse, construite cu migala. Sus asteapta o mica taverna in piata cu platani si un izvor cu apa rece, ce murmura in caus de piatra. 

De cu seara, cand am ajuns, ploua mocaneste. A doua zi am pornit la drum cu ceata deasa si pe parcurs au aparut petece albastre printre fuioarele norilor, pentru ca in final sa avem parte de o zi perfecta.

Am adunat seminte de salvie salbatica de pe carare. Inca mai stau frumusel in cutiuta transparenta a cartelei de memorie a aparatului foto.