Dupa doua zile cu mult soare, au aparut pete galbene in gradina.
Dumnealor sunt micutele narcise ' Tête-à-tête '.
Imi plac din ce in ce mai mult florile lor patate cu portocaliu.
Salvia pare mai intunecata, mai albastrie decat in vara. Trebuie sa o inmultesc, imi place, arata bine mereu si din cateva frunzulite iese un ceai puternic si parfumat.
Hortensiile au deja frunze marisoare. Lucesc atat de frumos, noi-noute, cand se desfasoara din coconul bobocului infoiat ... Anul asta am gasit granule cu aluminiu si o sa incerc sa vad, daca florile isi vor schimba culoarea. Gradina din umbra trebuie imbogatita cu mai multe hortensii. N-as fi crezut acum cinci ani, ca o sa-mi diversific colectia, dar gardul viu al vecinului e tot mai des si pamantul pastreaza umezeala suficient, cat sa le pot cultiva.
Parca nu-mi vine sa cred, ca in mai putin de zece zile intram in Martie ...