Se apropie sfarsitul anului scolar, maine-poimaine punem ghiozdanele in cui. Odata cu copii, intram si noi oarecum in vacanta, chiar daca zilele noastre libere vor fi numarate.
Somnul de dupa amiaza cu jaluzelele inchise, canatele brumate cu apa rece, primii pepeni cu gust de miere si marmelada proaspata de caise sunt doar cateva din placerile zilelor trecute. Sacosele de plaja asteapta deja evadarile noastre de duminica, solstitiul de vara ne zambeste promitator la orizont si meteorologii ne anunta ca in weekend termometrul o s-o ia razna.
Ca de obicei in perioada asta, o sa fac o pauza de povestit in gradina mea virtuala.
Va urez zile placute de vara !
Sa aveti parte de cat mai mult timp pentru voi si pentru cei dragi, sa va bucurati de flori si fructe, sa va odihniti si sa vedeti frumusetea in tot ce va inconjoara.
Ruta chalepensis - in gradina, la inceput de vara. |
Cu drag !