Wikiplayer

joi, 24 decembrie 2015

Cu drag


Multi dintre voi mi-ati lasat deja mesaje cu urari de sarbatori. 
Va multumesc  !
La randul meu va urez, cu mult drag, un Craciun fericit si tot ce va doriti pentru anul ce vine  !  Sper din suflet, ca va fi un an mai bun.

Sa aveti gradini frumoase si balcoane inflorite, sa ajungeti sa cunoasteti locuri noi si minunate, sa va bucurati de cei dragi, sa fiti sanatosi si norocosi, pe scurt, sa va fie bine  !

De-acum, ne intalnim in anul ce vine.

LA MULTI ANI  !




duminică, 20 decembrie 2015

Ascunsi


Irisii de iarna stau ascunsi printre frunze multe si subtirele ca iarba.

Azi am avut o zi insorita si am stat o ora in gradina. 
Dupa ce am inaltat gramada de compost cu cateva brate de uscaturi si am mai curatat pe ici pe colo, am avut timp sa fotografiez tufele inflorite.


Si ca de obicei, in final am incercat sa privesc florile de mai aproape.




Inca cinci zile pana la Craciun ...

marți, 15 decembrie 2015

Muntii fara luna


Muntii Ghiona ai Rumeliei, intr-o zi de iarna, la apus.

Si o poveste legata de numele lor in anii de demult : Aselinos.
Se zice ca in noptile in care zeita lunii cobora pe pamant, pe costisele muntilor Ghiona, sa-l intalneasca pe frumosul Endymion, 
lumea ramanea fara lumina ei.

Iarna e vremea povestilor, nu-i asa  ? 


luni, 14 decembrie 2015

Ceva simplu cu spanac


In spirit mai putin sarbatoresc, va scriu despre un fel de mancare traditionala greceasca ce intra in categoria felurilor gatite cu legume si orez. Se cheama spanakorizoTot ce se termina cu -rizo, in greceste inseamna 
' cu orez '.  Adica ce se vede in farfuria de mai jos e spanac cu orez.

Simplu de preparat si gustos. Se poate face si cu spanac congelat si ceapa uscata in loc de cea verde. Ingredientele sunt exact cele ale umpluturii placintei de spanac, minus ouale si branza, plus orezul si, la alegere, o ceasca de suc de rosii sau sucul unei lamai.

Aveti nevoie de 1 kg de spanac, un manunchi de ceapa verde, un praz ( daca aveti, nu neaparat ), o ceasca de orez pentru rizotto, un manunchi de marar proaspat, o ceasca de bulion, ulei de masline, sare si piper.

Ceapa si prazul, taiate marunt, se calesc in ulei de masline ( turnati ulei din belsug, cat sa acopere fundul cratitei de un deget grosime ). Se adauga frunzele de spanac spalate bine si taiate fasii. Se soteaza si se stinge cu apa calda, cam o ceasca. Cand incepe sa fiarba, se adauga orezul si apoi inca doua cesti de apa si sucul de rosii sau, daca aveti, rosii proaspete date pe razatoare. Urmeaza mararul tocat, sarea si piperul. Nu se amesteca mereu ca la rizotto, dar trebuie avut mare grija sa nu se prinda mancarea. Cand orezul e aproape gata, se trage deoparte. In faza asta mancarea trebuie sa fie zemoasa, sa curga din lingura. Se lasa sa se raceasca acoperita cu un servet. In greceste se zice ca se lasa " sa isi traga zeama ".

Serviti cu masline si cu branza de oaie. 

PS - daca folositi lamaie in loc de rosii, puneti sucul de lamaie in farfurie in momentul in care serviti, dupa gust.

Sper sa va placa, daca incercati reteta. Pofta buna  !


sâmbătă, 12 decembrie 2015

vineri, 11 decembrie 2015

Vitralii


Privind spre lumina, prin ferestrele cu romburi alungite. 
In spatele sticlei laptoase se intrevad umbrele gradinii. Uneori ma opresc pe scara si urmaresc dansul lastarilor curgatori ai trandafirilor ... 



Ce faceti la sfarsit de saptamana  ?

miercuri, 9 decembrie 2015

Flori pe pervaz, muraturi si marmelada


Din nou protagoniste cele trei sticlute verzi.
De data asta cu iedera si trandafiri din alte gradini.
Langa ele, o mica iconita de argint in rama de sticla albastra, 
dar de la oameni dragi.


Afara e cand soare, cand nor, de dimineata ceata iar noaptea, 
de cele mai multe ori, cerul e instelat.

Am impodobit bradul. Fara luminite anul asta, fiindca am descoperit in ultimul moment ca beculetele s-au ars. Nu-i nimic, facem economie. 

In premiera, am pus conopida la murat. Mov. S-a nimerit sa creasca in gradina bunicului. Atat de frumoasa, incat mi-am dorit sa o pastrez pentru masa de Revelion. Si ca in fiecare Decembrie, am facut traditionala marmelada de citrice, anul asta de portocale si mandarine.

In rest, nimic nou. Incep sa ma gandesc la seminte.


joi, 3 decembrie 2015

Scaieti dulci


Azi am facut cunostinta cu inca o planta comestibila. Am primit o plasa de Scolymus hispanicus. Semi-curatati, culesi azi dimineata, numai buni pentru salata zilei de vineri. Sunt un fel de scaieti bianuali, care sunt recoltati in perioada asta pentru frunze, mai precis pentru nervurile frunzelor, albe si groase. Se culege si radacina, care e si ea gatita prin fierbere, dar asta inca n-am incercat-o. Apa ramasa se bea ca ceai pentru afectiunile renale. Citisem despre planta asta si stiam ca e apreciata printre multele plante comestibile ce se consuma in Grecia, dar n-am gustat-o pana acum. Fiarta e frageda si dulce, chiar si fara ulei si lamaie. Bunicuta care mi le-a dat, mi-a spus ca sunt foarte bune gatite cu carne si sos de lamaie. Mai am o portie la frigider, pe care o s-o gatesc in weekend. 




marți, 1 decembrie 2015

De la inceput


Stiu ca e devreme, dar ea nu stie si a inflorit.
Prima narcisa a hotarat ca e timpul sa dea startul unui nou ciclu in gradina.

Ce-as mai putea sa va mai povestesc  ... 

Salata verde stagneaza, invadata de frunzele cazute ale caisului. 
Ceapa verde isi impleteste frunzele cu cele ale usturoiul.
Am scos cartofii dulci. O parte din ei au fost inclusi in meniul de duminica. Sunt fragezi si buni. Recolta a fost multumitoare, avand in vedere ca e prima incercare. Am umplut doua galetuse cu tuberculi de toate marimile.

Se scutura glicina si veranda arata foarte artistic, cu frunze galbene pe dalele de piatra. Cei mai multi trandafiri inca isi asteapta randul sa fie curatati. Printre ei, in afara de grabitele narcise, se itesc frunze noi de frezii si de irisi olandezi. 

Tufanelele se topesc in ploaie pe zi ce trece si in curand va trebui sa le scurtez la nivelul solului. Au rasarit lastari proaspeti de menta prin colturile straturilor in gradina din spate iar capsunile aproape ca au disparut. 

Maghiranul  creste in nestire indiferent de anotimp, rozmarinul a luat si el avant, cimbrul s-a indesit de cand cu ploile. Doar " urechile mielului ", adica Stachys byzantina, nu se bucura de umezeala si ma intreb daca va rezista peste iarna. 

Am imprastiat seminte de caldaruse, degetei si garofite turcesti si-acum astept sa apara plantute noi, cu retinere, e adevarat, fiindca de multe ori natura are alte planuri si semintele se pierd fara sa germineze. 

Stratul in care a fost lamaiul a fost sapat iar pamantul cernut, din care am scos cateva roabe pline cu radacini si nenumarate larve de carabusi, a fost amestecat cu cenusa, compost si turba. Acum absoarbe apa si se aseaza in asteptarea rosiilor de anul viitor.

Stiu ca vi se pare ca seamana a primavara, dar in partea a doua a noptii, spre dimineata, termometrul a ajuns la 5 grade Celsius ... Daca vantul isi va schimba directia, probabil ca vom avea parte de bruma. Pe munte a nins, apoi zapada s-a topit, apoi iar a nins ...

La multi ani, de 1 Decembrie  !


sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Din gradina


Florile ultimelor zile de Noiembrie. 
Felidae, Frenesie si trandafirul roz din gradina mamei, o hortensie mititica, cu urme de culoare si trei fire de levantica. Plus o ramura de iedera ce are deja radacini si cateva macese. Le impartasesc cu drag  !

miercuri, 25 noiembrie 2015

Eyes for you


Inca o nuanta de liliachiu in luna Noiembrie. Un trandafiras ce mi-e tare drag, cu ciucurele staminelor portocalii inconjurate de petale moi. 




luni, 23 noiembrie 2015

Flora Graeca - Plante, legende si traditii


Azi va povestesc despre o planta medicinala mai speciala.
Se cheama Origanum dictamnus si e ruda cu celalat Origanum, pe care il punem in mancare aici in Grecia, cum punem sarea si piperul.

In Creta, unde creste endemic, i se spune diktamos sau erontas

Diktamos inseamna "tufa de pe muntele Dikti",  acelasi munte unde s-a nascut Zeus. Erontas, numele cu care e cunoscuta in insula de bastina, vine de la dragoste, adica erotas, adica eros. Un nume frumos, nu vi se pare ? 
Cand am citit despre ea, am cautat sa aflu de au botezat-o asa. Si cea mai buna explicatie e, ca pentru a o culege, fiindca tufele cresc pe pereti abrupti de stanca si in locuri in care ajung doar caprele, cel care se incumeta trebuia sa fie manat de o pasiune egala cu dragostea. Nu de putine ori, flacaii aduceau buchete aleselor inimilor lor, ca o dovada suprema ca sunt in stare sa-si dea si viata pentru ele. 

Recent a inceput sa se cultive, atat in Creta cat si in alte regiuni ale Greciei. Din fericire, altfel risca sa dispara si sa ramana doar o amintire. 
Se exporta in multe tari, mai ales in Italia, care cumpara tone de plante uscate de diktamos. E folosita in procesul de fabricare al vermutului si a benedictinei. Traditional, in Grecia, se aromatizeaza vinul alb, caruia ii da un gust usor amarui ( se zice, ca face bine celor cu litiaza renala ).

Ceaiul preparat din frunzulitele catifelate e folosit pentru durerile de stomac, colicile intestinale, contra racelii si nu numai. Are efect antiseptic, tonic si cicatrizant. E in topul plantelor vindecatoare ale traditiei populare si ale medicinei dinainte de epoca moderna.

Planta o cunosteau cretanii din vechime si era dedicata zeitei nasterii, Eileithyiacare la un moment dat s-a suprapus zeitei Artemis, amandoua fiind incununate cu coronite de diktamos inflorit. In timpul nasterii, viitoarele mame li se oferea ceai din frunzele si florile plantei, ca sa nasca usor. Se comercializa in toata lumea antica si era la mare pret. In piramidele Egiptului antic s-a gasit un manuscris cu o reteta de cataplasma cu diktamos pentru vindecarea ranilor si e amintita in mai toate tratatele de medicina de la parintele medicinei incoace. Se zice ca oamenii au invatat despre binefacerile ei observand caprele ranite care rumegau frunzele si apoi isi lingeau ranile. 

Ar mai fi de amintit si scrisele lui Virgiliu, care in Eneida povesteste cum zeita dragostei a fugit in Creta dupa diktamos, cand Eneas, fiul ei,a fost ranit in batalia pentru Troia. Undeva, pe plan spiritual, planta asta se leaga cu nasterea gintei latine si cu originea Romei. Si nu stiu daca Afrodita are vreun amestec, dar plantei i se recunosc si efecte afrodisiace, asta fiind a doua interpretare a numelui erontas.

Bineinteles ca mi-am adus un pachetel de ceai in primavara, cand am fost in Creta. In fotografie se vad, uscate, frunzulitele gri si farame de flori viorii.



Se poate cultiva din seminte si se gaseste de cumparat aici in Grecia, mai ales in Creta, la pepiniere. Cum vi se pare pe post de suvenir  ?


duminică, 22 noiembrie 2015

Roza


Ca sa mai indulceasca nitel atmosfera de Noiembrie, azi am ales una din ultimele fotografii cu trandafiri. Leonardo da Vinci rosu, privit la ceas de seara cand lumina ii contureaza petalele cu cerneala argintie.

Si ploaia ce ne bate la ferestre e argintie ... 


Seara frumoasa si linistita  !
Iar de maine, o saptamana buna si spornica  !


marți, 17 noiembrie 2015

Rosu de toamna


Locatia : pe malul estic al lacului Trichonida.
Protagonista : o superba planta de aloe inflorita. 




Floarea mi se pare fascinant de frumoasa, mai ales privita de aproape.

La sfarsitul saptamanii o sa avem parte de ploaie si termometrele o sa arate cu cel putin cinci grade mai putin. Trebuie sa imi caut umbrela si sa ma obisnuiesc cu schimbarea. Am un teanc de reviste ce asteapta se fie rasfoite, o carte cu parfum de iasomie, un ghid turistic despre lacurile din Grecia de Nord-Vest si o multime de ceaiuri de plante de incercat. 




luni, 16 noiembrie 2015

Placeri simple


Incerc sa nu ma las dusa de val. Ma aplec asupra lucrurilor dragi.
Ma bucur sa vad farfuria rosie de ceramica plina cu alune si cochilii albe de melci. O radacina culeasa de pe plaja la inceputul verii intregeste tabloul.  Pietrele mai mici sau mai mari, scoicile, bucatile de lemn slefuite de apa, conurile de pin si cupele de ghinda, plantele verzi si uscate aduse de pe coclauri, toate isi gasesc locul pe-aproape. Ma ajuta sa imi pastrez echilibrul, sunt talismanele mele purtatoare de noroc. 

Un bun inceput de saptamana  !  


joi, 12 noiembrie 2015

marți, 10 noiembrie 2015

Sweet November

In gradina, decorul de sezon il asigura corolele caramizii, visinii si portocalii, insotite de cei cativa boboci galbeni ce se rasfata in soarele darnic al toamnei de anul asta. Ca fundal sonor, inchipuiti-va zumzaitul albinelor ce dau roata rozmarinului inca o data inflorit.

Atatea zile insorite la sfarsit de an, mai rar. Cerul e roz la apus si la rasarit, ceata e prezenta timid in zori pe soseaua dintre lacuri, pasarile ciugulesc fericite maciuliile scaietilor si eu ma bucur in fiecare dimineata de panorama argintie a livezilor de maslini ce ma intampina de cum ies din oras. 

Pe de-o parte platanii se ingalbenesc, pe de alta euphorbiile inverzesc, mandarinii si portocalii incep sa isi arate fructele printre frunzele lucioase, au aparut primii flamingo in laguna ... E bine. 

luni, 9 noiembrie 2015

Alb si fragil


Ce-are de-a face un Nautilus cu un jurnal de gradina  ?  
Nu se leaga deloc, stiu. Poate doar prin frumusetea pe care o caut privind lumea prin lentila fotografica.

In ultima calatorie la Atena am avut o dimineata libera sa ma joc cu aparatul la Muzeul de Stiinte Naturale Goulandri. Ma asteptam sa gasesc mai multe exponate legate de plante si flori. In schimb am dat peste o foarte frumoasa colectie de cochilii.

O saptamana frumoasa, cu liniste si intamplari bune  !

miercuri, 4 noiembrie 2015

Evolutie


Titlul ar putea fi la fel de bine si " Exercitiu de rabdare "

Peste vreo doua luni se implinesc doi ani de cand am pus in pamant semincioarele de Echium fastuosum , in amintirea unei calatorii in nordul Italiei. Dupa o indelunga asteptare, au rasarit doua plantute firave. 
Le-am transplantat in glastre, in rand cu rasadurile de rosii, in primavara lui 2014 si si-au petrecut vara la umbra. Una s-a uscat, fara vreun motiv anume. Cealalata a fost mutata in gardina de flori acum un an. A trecut iarna cu bine si a crescut aproape fara nici o ingrijire din partea mea. A fost udata rar, cam o data pe luna, chiar si in lunile fierbinti ale verii. Acum incepe sa formeze o tufa frumoasa, ce bate in argintiu cand o lumineaza soarele. Sper ca in primavara ce vine, o sa vad prima floare.


Ma bucur, ca am adagat in gradina o planta ce e vesnic verde si cere putina apa. Dar mai am mult de lucru, pana ce gradina o sa arate bine in orice anotimp. 

luni, 2 noiembrie 2015

Captura de weekend


Au devenit un crumble de toata frumusetea impreuna cu trei mere si o mana de mure din congelator. Sunt fructele arborelui de capsuni .


In plus, cateva crengute cu fructe rosii-portocalii si-au gasit locul intr-un vas de sticla si se detaseaza net pe peretele de langa intrare. Imi place buchetul meu de toamna tarzie.


Ganduri bune, la inceput de Noiembrie  !  

duminică, 1 noiembrie 2015

De toamna


Macese lucioase. Margele aninate in tufele de pe marginea drumului.
Daruri, ofrande si podoabe ale unui anotimp armonios.

Ziua e inca bine si cald. 
Noaptea e racoare si dis-de-dimineata ferestrele se voaleaza usor.
  
Ma bucur ca schimbarile se intampla aproape pe nesimtite.


Ieri m-am trezit in zori, am deschis usa de la balcon de-o palma si-apoi m-am intors in pat si-am ascultat concertul din livada de peste drum. 
Ar trebui sa fac asta mai des.  

Cateodata e suficient ca ziua sa inceapa asa, ca sa fie plina de liniste.



joi, 29 octombrie 2015

Glastre si bulbi


Din peregrinarile de asta vara, un vas de flori mai neobisnuit, un mic sfinx ce pazea balustrada unei terase, aproape de mare. 

De notat in jurnal, ca am plantat bulbi pentru primavara. Narcise Paperwhite, pe care am vrut sa le plantez intr-un vas si sa le fortez pentru sarbatori, dar pana la urma le-am pus tot in straturi, fiindca n-am gasit un recipient de portelan sau de ceramica asa cum mi-am dorit. Trei bulbi de Eremurus alb, frezii albe, inca un soi de narcise in forma de trompeta, tot albe si o duzina de lalele pitice, botanice, visinii. Intr-o ceasca de ceai desperecheata am cuibarit cinci bulbi de ghiocei cu floare batuta. Daca vor fi harnici, poate o sa stea la loc de cinste pe masa de Revelion.

In concluzie : intai trebuie sa gasesc vasul si apoi florile, daca vreau sa am narcise in casa la inceput de an.




duminică, 25 octombrie 2015

Culoarea lunii


Am inceput luna cu un buchet lila si o sa inchei in aceeasi gama cromatica.
Marea a fost darnica in Octombrie si colectia noastra de arici de mare s-a imbogatit cu multe cochilii violacee. Sunt cei mai rari si cei mai frumosi. 
In primele fotografii sunt mai palizi, in ultimele sunt uzi, 
asa cum arata cand sunt scosi din apa.


sâmbătă, 24 octombrie 2015

vineri, 23 octombrie 2015

Rodii


Ieri le-am cules pe toate.  Vreo cincisprezece in total si marisoare.
Merele anul asta am avut putine si batute de grindina, visine la fel. 
Caisele au fost intru totul absente, n-am vazut nici macar flori.
Dar avem rodii din gradina.

Ce se poate face cu ele, in afara de a manca boabele rosii ale miezului  ?
Suc proaspat, pe care de obicei il amestecam cu suc de portocale sau de grapefruit, sirop ( adica ceea ce francezii numesc grenadina ) si bineinteles, lichior de casa, aromat sau nu cu un betisor de scortisoara. 
Planuiesc sa fac si cuburi de gheata cu suc de rodie pentru sarbatori. 
O sa arate grozav in paharul cu votca sau rom.

Nu incercati sa stoarceti rodiile la aparat. Membranele ce captusesc si compartimenteaza fructul sunt amare si sucul obtinul la storcator nu va avea gust bun. E preferabila metoda manuala. Taiati fructul in doua si stoarceti jumatatile la fel cum ati face cu o portocala dar cu grija, sa nu va patati cu sucul rosu de rodie. Eu fac treaba asta in chiuveta bucatariei, ca sa am mai putina bataie de cap.


Weekend placut, fie el ploios sau nu  !  


miercuri, 21 octombrie 2015

In graba


Nu stiu cum se face, dar parca fac tot mai putine fotografii in gradina proprie. Fie nu imi termin treaba cat e inca lumina suficienta, fie nu sunt multumita de poze, fie aparatul pare prea departe si de la intentie la fapta calea e prea lunga. Si, uite-asa, fara poze nu-mi vine sa scriu despre frumoasele dupa-amieze in care imi fac de lucru printre trandafiri.

Ieri am stat pana seara sa smulg si sa tai si sa pigulesc pe ici pe colo si in final m-am oprit in fata trandafirasului rosu. Apoi am fugit repede sa ma spal pe maini si l-am fotografiat in speranta ca petalele o sa arate bine in lumina scazuta. 

In alta ordine de idei, ceapa verde a rasarit si in curand e buna de cules, spanacul e de-o schioapa iar salata verde a fost decimata aproape in intregime de melci sau de pasari. Sambata o sa cumpar din nou rasaduri. 

Zilele trecute am scos o radacina de cartofi dulci, desi sunt inca verzi. De inflorit nici vorba. Recolta s-a dovedit miniaturala - cativa tuberculi pe care ii puteam tine intr-o palma. Daca si restul radacinilor o sa se comporte la fel, o sa pun punct experimentului. Ma intorc la cartofii obisnuiti.

De notat, ca s-a intors dragul de macaleandru care patruleaza prin gradina in timpul anotimpului rece. Si din fuga masinii am vazut ciclamele inflorite in marginea drumului ...

O saptamana frumoasa in continuare si spor la treaba  !


luni, 19 octombrie 2015

Fructe


Nu sunt masline, desi seamana mult, mai ales cu cele salbatice. Le-am fotografiat ieri, in curtea Muzeului de Istorie Naturala Goulandri, la Atena.

Am mai povestit despre ele pe scurt undeva pe blog, dar n-am intrat in amanunte. Sunt fructe de dafin, la fel de pretioase ca si frunzele, dar nu in gastronomie. Din ele se obtine uleiul de dafin, un ulei verde si foarte parfumat, folosit mai ales pentru ingrijirea podoabei capilare. Intra in componenta vestitului sapun de Alep.

Uleiul intareste firul de par, il hidrateaza si ii inchide culoarea. 
In plus, produce hiperemia scalpului in urma masajului si are efecte benefice impotriva alopeciei. Face bine si la matreata. 
Intr-un cuvant, e leacul minune pentru sanatatea parului.

Eu il folosesc inainte de baie, la radacina firelor de par. 
Infasor apoi un prosop in jurul capului, In cateva minute pielea se incalzeste si simt ca ma furnica din loc in loc. Dupa o jumatate de ora ma spal pe cap cu samponul obisnuit. De prisos sa adaug, ca in baie mirose dumnezeieste iar parul si palmele mele raman parfumate ore in sir.

Se gaseste de cumparat in farmacii si in magazinele naturiste. De notat, cel mai bun ulei de dafin provine din Creta si de la manastirile Muntelui Athos.

vineri, 16 octombrie 2015

Putin verde si mult alb


Un stop-cadru dintr-o plimbare.

Pereti albi ca laptele si o mica agava, ca unic decor la intrare.
E nevoie de atat de putin, ca sa se bucure ochii si sufletul.


Weekend placut  !  



marți, 13 octombrie 2015

Urcus


Am mai povestit despre muntii Pindului si satele de deasupra Ioanninei.
E polul nostru de atractie cand scade temperatura si se coboara ceata peste vai. N-am facut exceptie nici anul asta. Excursia de toamna a fost centrata pe "  Scara Vradetului  ", un caldaram ce serpuieste pe coasta abrupta a muntelui. Pana nu demult era singura cale de legatura cu lumea a satului omonim, satul situat la cea mai mare inaltime, cam la mijlocul peretelui estic al canionului raului Vikos. Scara e astfel facuta, incat sa treaca un magarus cu o incarcatura de latimea grindelor folosite la caselor muntenilor. 
Se integreaza atat de bine, incat de departe nici nu se observa. 
Soseaua s-a construit de-abia prin anii '70. 

Pe langa carare serpuieste la inceput un firisor de apa. Apoi se urca brusc, in curbe stranse, construite cu migala. Sus asteapta o mica taverna in piata cu platani si un izvor cu apa rece, ce murmura in caus de piatra. 

De cu seara, cand am ajuns, ploua mocaneste. A doua zi am pornit la drum cu ceata deasa si pe parcurs au aparut petece albastre printre fuioarele norilor, pentru ca in final sa avem parte de o zi perfecta.






Am adunat seminte de salvie salbatica de pe carare. Inca mai stau frumusel in cutiuta transparenta a cartelei de memorie a aparatului foto.