Bun gasit, la inceput de anotimp !
Poate ca ar trebui sa schimb numele blogului, anul asta a fost mai mult un jurnal de vacanta decat unul de gradina. Sper ca nu v-am plictisit.
O sa povestesc despre inca o insula.
De cativa ani buni, mergem la mare la inceput de Septembrie.
Anul asta a fost randul mai putin cunoscutei Tzia sau Kea, cum se numea in antichitate. Apartine Cicladelor, e a doua ca marime din grupul lor si e foarte aproape de continent ( unul din motivele pentru care am ales-o, Kea fiind doar la o ora de drum cu ferry-ul de Lavrio ).
Pe harta seamana cu o frunza ce pluteste pe apele marii Egee. In partea vestica sunt plajele cele mai cosmopolite, in partea estica sunt cele mai salbatice si mai frumoase. Se ajunge mai greu acolo, pe drumuri de pamant ce au o inclinatie atat de mare, incat uneori simti ca masina o sa-si ia zborul. In mijlocul insulei e o padure, cea mai veche padure de stejar si singura ramasa in insulele grecesti. Sunt multe ruine, biserici, bisericute si manastiri legate intre ele printr-o retea de poteci pietruite bine intretinute si asta face locul atragator in orice anotimp. Mi-ar place sa ma intorc acolo intr-o zi de iarna si sa vizitez templele si amfiteatrul Kartheei antice ...
Cea mai buna parte a fost apa, neasteptat de calda si de limpede si n-am fost de doua ori pe aceeasi plaja. Apoi placerile gastronomice : branza picanta si vinul rosu facut dintr-un soi autohton de struguri, mierea de cimbru, biscuitii si macaroanele din faina de ghinda, prajiturile cu migdale si placinta insiropata de portocale, dupa care inca mai oftez ... si pestii proaspeti degustati in veranda casei noastre de vacanta la ceas de seara.
