Wikiplayer

duminică, 7 iunie 2015

Rigani


Rigani, origanum, oregano sau, mai pe romaneste, sovarf.
Inflorescentele se aduna in zilele din jurul solstitiului de vara. 
Anul asta, cateva tufe din gradina au inflorit mai devreme. 
Am taiat ramurile zvelte, le-am curatat de frunze, le-am legat manunchiuri si le-am atarnat la umbra deasa, langa maghiran. 
Peste vreo luna o sa frec in palme florile uscate si o sa avem provizii proaspete pentru salatile verii. Pana atunci, sper sa se coaca primele rosii.


E planta aromatica cel mai mult folosita in bucataria greceasca, mai ales vara, cand patrunjelul, mararul si telina sunt deja inflorite. Mai folosesc uneori frunze proaspete, mai ales la chiftelute, dar borcanul din dulapiorul cu mirodenii e mereu la indemana. Painea prajita stropita cu ulei de masline si un praf de rigani e cel mai simplu mic dejun. 




44 de comentarii:

  1. Sovarvul romanesc, sau cel putin cel de la mine de la munte, are flori mov, or fi mai multe soiuri? Am cumparat si eu un ghiveci de oregano si am taiat varfurile sa le pun in apa la intadacinat, sa il inmultesc. Repede fac radacini.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da sunt mai multe soiuri, Vasi. Exista chiar si oregano decorativ. Eu cat am fost in Romania habar n-aveam de el :) Cel clasic, cum e al meu, e mai aromat si cu cat e udat mai putin spre deloc, cu atat mai apreciat la gatit.
      N-am incercat sa il inmultesc cum zici tu, eu scot o radacina si o mut. Se seamana si singur asa ca am mai mult decat imi trebuie.

      Ștergere
  2. Tot ceea ce ne povestești aici, în această postare, este foarte interesant. Eu chiar nu prea folosesc oregano, poate de acum voi încerca să găsesc rețete...Mulțumiri, Dani.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i nevoie de retete complicate, Marta. Rosii coapte, telemea, ulei de masline, rigani si salata-i gata :) Apoi la gratare, la sosul de macaroane, in umpluturile cu orez, la cartofii facuti in tava, in marinada pentru carne, eu folosesc mirodenia asta aproape la fel de des ca sarea si piperul. La salata nici nu pun sare, dar rigani nu uit deloc :)
      E o planta medicinala foarte pretuita. Pe vremuri se punea chiar si in apa cu care se facea baie :)

      Ștergere
  3. Eu il folosesc destul de mult de un an incoace, dar uite ca mi-e si jena sa recunosc ca nu stiam ca se numeste sovarf. Aveam o cu tatul alta imagine despre sovarf, credeam ca este o planta cu flori galbene, zic si ma fac mititica.
    Nu-mi mai lipseste din bucatarie si chiar vroiam sa caut sa aflu mai multe despre el, ca eram varza, dupa cum se vede. Sa se faca rosioarele cat mai repede, sa uiti de emotiile pe care le-ai avut pentru ele si sa le mancati cu placere, cu oregano si ce mai vreti voi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa nu te faci deloc mititica, Mihaela :) Eu am aflat de el cand am asistat la primele lectii de bucatarie greceasca. Chiar si americanii au invatat recent sa il foloseasaca. In Romania creste o planta asemanatoare celei din bazinul Mediteranei, care sigur arata altfel. Vasi zice ca are flori mov. Eu n-am vazut-o niciodata.
      Se foloseste si ca planta medicinala. Ceaiul e bun de gargara, la tuse si la meteorism. Plus ca uleiul eteric e un puternic antiseptic.
      Am mai auzit si ca se pot pune saculete cu rigani in dulapuri impotriva moliilor, dar n-am incercat, ca sa nu miroasa ca in bucatarie :)
      Merci de urare ! Pana se fac ale noastre, cumparam din cand in cand rosii bio de la magazin, dar nu se compara. Inca putintica rabdare :)

      Ștergere
    2. Multumesc, enciclopedia mea draga! Stiam eu ca daca spun ca vroiam sa ma documentez, aflu cel mai usor de aici. Nu ma mai fac mititica, mi-am revenit datorita incurajarilor tale!

      Ștergere
  4. Poezie:-de vreo 4-5 ori am pus seminte la-ncoltit ,si sovarul n-a iesit.....asa ca....
    da' am coriandru....si-n toata dimineata cand il ud,sed si cuget :-de ce zmeoaica-l mananca lumea??? ca puteee...poate tre' sa mai evoluez....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am multe poezioare din astea :) O lista intreaga :)
      Coriandru mi-a dorit mai mult sa gust, ca prea il folosesc la gatit nord-africanii si arabii, dar s-ar putea sa nu-mi placa. Mai stii ? Ramane de vazut.
      Sovarful meu e mutat cu radacina din gradina socrului si asa-i place ca a iesit si unde nu l-am pus, chiar si in strada. E vorba ca o sa ne asfalteze drumul, deocamdata e doar pietris, si mi-e mila de ditai tufa sa se piarda, asa ca o sa urmeze operatiunea de salvare cat de curand. Sper sa nu rupem cazmaua :) Daca erai pe aproape ti-o donam cu mare drag, Sanda.

      Ștergere
  5. Noi in zona asta nu prea il folosim .Vorba cuiva care zicea"nu aveti gustul format".E greu sa-l introduci in bucatarie.Eu am luat si am folosit cred ,de vreo trei ori si am uitat.Ti-ai facut provizii,nu te-ai jucat. Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca ce se gaseste in magazin in Romania nu e la fel de aromat. Eu arunc rezervele vechi in fiecare an si folosesc din cel proaspat uscat tocmai fiindca gustul si mirosul sunt mai pregnante. Se combina excelent cu uleiul de masline si cu sucul de lamaie. Din manunchiurile astea imi ajunge pe doua luni :) Dar mai am de adunat :)
      Seara placuta, Flori !

      Ștergere
  6. Într-adevăr, se găesește în magazine, dar nu e aromat. Eu l-am folosit o vreme și am abandonat ulterior, când am descoperit busuiocul. Anul trecut am avut un busuioc tare frumos în grădină. Anul ăsta, semințele nu au germinat, nu am idee de ce. Povestind cu vecina și auzindu-mi oful, a fost tare drăguță și m-am trezit că-mi face cadou un ghiveci cu busuioc superb!
    Nici nu concep salată de roșii fără busuioc! :)

    (Și iată-mă vorbind despre busuioc :), la un articol despre oregano - despre care nici eu nu știam că-i tot una cu sovârf.)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te inteleg perfect si probabil ca si eu as proceda la fel daca n-as avea rigani de calitate. Adun din gradina, primesc de la socrul meu si mai complectez cu cate un buchetel cules la munte. Nu cumpar de la magazin. Busuiocul e excelent si il folosim si noi, dar in cantitati mai mici :)
      Sa aiba viata lunga busuiocul tau !

      Ștergere
  7. Mmmm, delicios!
    Îmi place oregano și este nelipsit din sosurile mele pentru pizza, deși sunt sigură că nu se compară cu cel din grădina ta, al meu fiind un biet oregano de magazin, bio desigur :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si albinelor le place :) Chiar ma gandeam ieri, ca le-am stricat treaba ...

      Ștergere
  8. Într-o emisiune TV un binecunoscut bucătar german spunea că oregano era considerat antibiotic pe vremuri... Sincer, eu m-am îndrăgostit de planta asta aromată aici, în Germania,și o folosesc la salate, pizza, sosuri & Co. Urmează să testez și pâinea prăjită cu ulei de măsline plus...rigani (de fain sună) :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da are efect antibiotic si e si un puternic antioxidant, deci anticancerigen. De rigani, numai de bine, dar sa ai grija sa nu pui mult. Incearca sa prajesti feliile de paine pe carbuni, dupa ce le-ai stropit cu ulei de masline si le-ai presarat cu rigani si sare de mare. O sa ma pomenesti :)

      Ștergere
    2. Tulai, Doamne, cărbune aici? :) De unde, Dani, dragă? Tare mi-e că aștept până ajung la ai mei în România și atunci să vezi dezmăț cu oregano! :)

      Ștergere
    3. Poti praji painea si la prajitor si pui uleiul si mirodeniile la sfarsit dar se patrunde mai bine cand o pregatesti de la inceput si apoi o prajesti la carbune. Si adica gratarele le faceti la cuptor ?

      Ștergere
  9. a, pai acum m-am lamurit de ce nu ii simt eu nici un gust! il am in casa, cumparat de la magazin, dar nu are nici o aroma. daca e pe asa, o sa incerc la anul sa pun si eu seminte, poate creste si la mine, cine stie!
    coriandrul nici mie nu-mi place, decat daca-l dozez cu maaare atentie in mancare, altfel iese o mancare buna de aruncat. boabele isi pastreaza aroma puternica ani de zile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce e in magazin e sigur cules cu luni in urma si n-are cum sa fie proaspat. Daca pui seminte, incearca mai bine in ghiveci. Nu rasare usor, mama a incercat fara succes.
      Coriandrul ramane sa il gust, apoi ma pronunt :)

      Ștergere
  10. sovarf! stiam cuvantul asta, dar nu l-am asociat niciodata cu oregano! ce bine sa ai prieteni gradinari, vezi :)!

    RăspundețiȘtergere
  11. Buna Dani! Si eu folosesc oregano si busuioc la aproape toate ciorbele si mancarurile pe care le gatesc. Fac asta de vreo cativa ani. Imi place foarte tare sa simt mirosul de oregano pe gratarul incins! Voi incerca si eu reteta pe care ai spus-o mai sus.
    In gradina n-am pus decat salvie si busuioc. Dar voi incerca sa cultiv si oregano. dar la ghiveci.

    Cu drag,
    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite un fel de mancare la care nu se pune rigani :) La ciorba si la supa nu il folosesc. Busuioc, eventual la supa de rosii. Dar la gratar e in prim plan, fie e vorba de peste, fie de carne.
      In ghiveci e mai sigur. Si daca ii merge bine ii poti gasi un loc protejat in gradina.
      Seara placuta, Mihaela !

      Ștergere
  12. Dani, am uitat sa-ti scriu ca am observant ce frumos ai asortat panglicutele cu care ai legat legaturile de rigani. :) Rosu cu verde - frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am o intreaga colectie de panglicute recuperate de la cadouri :) Sunt numai bune de legat manunchiurile de plante puse la uscat.

      Ștergere
  13. Am călduros bun venit. Eu folosesc prea oregano, si-mi place mirosul. Salutari si trimit pupici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine te-ai intors, Giga ! Toate cele bune, draga mea ! Pozdrawiam i buziaki !

      Ștergere
  14. Dani, habar nu aveam cum se spune in romaneste :))
    il folosesc dar doar oregano il numesc!

    RăspundețiȘtergere
  15. Folosesc oregano în salate și în sosuri, precum și la marinadele pentru carnea de pui. Din păcate, însă, nu am folosit până acum decât din cel de la plic... Poate voi pune la anul în grădină.

    Să ai zile frumoase, dani !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa il incerci si la gratare si mai ales la pestele fript la gratar, Zina ! Zile frumoase si tie, draga mea !

      Ștergere
  16. Folosesc si eu oregano, dar nu foarte frecvent, mai mult la pizza si cum fac foarte rar pizza in casa...
    Totusi mi-am pus si eu in gradina, pana acum il cumparam din comert deja uscat. Desigur ca nu-i la fel de aromat.
    Spor la toate cele!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu ai o clima blanda si o sa-i mearga de minune. Si daca iti place la pizza, poate il folosesti si in alte retete :) Merci, Larisa ! Spor si tie !

      Ștergere
  17. Sovarf cu flori mov creste si la mine, in V. Ariesului. Vara adun diverse alte plante, le leg si le pun pe terasa la umbra, sa se usuce. Coriandru se foloseste si in retetele indiene mult dar mai ales praf. Frunze de coriandru am intalnit prima data intr-o supa de tofu, in Japonia. Ma gandeam ca n-o sa-mi placa dar, pana la urma, am mancat-o toata si mi-a placut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu usuc aromaticele la intuneric, ca sa isi pastreze culoarea, dar am cateva si in bucatarie, pentru miros si decor :) Imi inchipui ce bine e sa stai pe veranda ...
      Cu coriandrul o sa experimentez la un moment dat, sunt sigura. Doar sa imi iasa in cale :) Supa de tofu ! Ce ciudat se aude :) Tu ai incercat multe retete exotice in calatoriile tale si zau ca tare-mi place sa citesc ultimele episoade ale peregrinarilor, in care povestesti despre partea gastronomica a vacantelor.

      Ștergere
    2. Ma bucur ca ai un element de atractie predilect la postarile mele:) Nu intotdeauna savurez bucataria locala, mai ales acolo unde primeaza pestele si fructele de mare:) Mai sunt si excursii cu buget ultraredus, cand nu prea mananc in oras. Sambata incep sa povestesc despre Polonia si, in al 2lea episod, am o surpriza pentru tine. Voi avea si un episod 'culinar' mai tarziu.

      Ștergere
    3. Citesc cu placere si restul episoadelor, dar ma atrage tot ce e legat de bucatarie :) Sunt o pofticioasa !
      O sa-mi placa sa citesc despre Polonia, si acum o sa am de asteptat si surpriza :) O fi vreo gradina ? La episodul culinar prevad galuste cu cartofi.

      Ștergere
  18. Oregano a intrat in bucatarie cam de cand am inceput sa ne petrecem verile in Grecia. Si s-au facut ceva anisori... Salata greceasca era musai cu oregano presarat. Acum il am afara, in ghiveci si il maigai cu palmele cand trec pe langa el...
    Multumesc pentru sfatul cu painea prajita. Cu siguranta il voi pune in aplicare la urmatorul gratar!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esti pe drumul cel bun :) Incearca sa il presari si pe carne, fie o pregatesti pe carbuni, fie in tigaie.
      In Lefkada se prepara painea uscata inmuiata cu putina apa, stoarsa bine si apoi stropita din belsug cu ulei de masline, otet cu masura si in final presarata cu rigani. Bineinteles se serveste cu rosii si branza de oaie :) Se cheama riganada.

      Ștergere