Wikiplayer

vineri, 29 ianuarie 2016

Update


 O saptamana si o zi de cand n-am mai scris in jurnal. O saptamana plina cu de toate, care a inceput cu o calatorie la Atena, facand slalom urias printre blocurile agricultorilor de pe drumurile nationale ( nu stiu cum se face greva in alte tari, dar la noi e cu program si cu tractoarele in mijlocul drumului, si asta negresit in fiecare iarna), si s-a terminat cu mainile murdare de pamant, dupa ce mi-am facut de lucru cu boabele de mazare.

In contradictie cu scena politica si sociala a Greciei, natura isi vede de treaba ei. Azi dimineata am iesit sa privesc in graba gradina in lumina si am descoperit freziile imbobocite. Rozmarinul incepe sa se scuture si se cere tuns, altfel va ajunge sa acopere mai mult decat bordura. In spate se vede si tufa de Echium, care s-a indesit si a crescut considerabil. Narcisele si irisii de iarna sunt singurele pete de culoare la sfarsit de Ianuarie, fara sa pun la socoteala frunzele noi ce se inmultesc pe zi ce trece. Din seria descoperirilor de azi si bobocii rotunzi cu desene negre ai micii margarete marocane, care a trecut cu succes de a doua iarna. Ghioceii pana la urma se vor dovedi narcise. N-am ce face, nu le place la mine si gata  !

joi, 21 ianuarie 2016

Glu - glu


Sa nu cumva sa credeti ca a nins la noi. Nuuuuu  !  Nici pe departe. 
Dar nu ma pot abtine sa nu va arat fotografiile surorii mele din Canada.
Uite-asa arata curcanii salbatici in zapada.


Intrebarea e  :  cum o fi gustul fripturii de curcan salbatic  ?

marți, 19 ianuarie 2016

Variatiuni


... pe aceeasi tema. Din nou narcise, de data asta salbatice. 

Pe munti a nins, de jur imprejurul orasului varfurile sunt albe si livezile de maslini ascund comori parfumate, stele cu mijloc galben, ca un degetar. 







duminică, 17 ianuarie 2016

Cand sta ploaia


Pe la pranz mi-au iesit socotelile si am iesit repejor sa documentez fotografic punctele de interes din gradina la mijloc de Ianuarie.

Langa scara inca infloresc serpuind sub lastarii uscati ai clematitei, florile mov de alyssum. Deasupra stau pamatufurile clematitei, neschimbate de multe saptamani. In gradina de legume salata a scapat inexplicabil de melci si menta scoate rozete noi de frunze. Iasomia infloreste sporadic. Saraca, aproape ca nu are miros, atat de constiincios spala ploaia stelutele albe ...
Narcisele au schimbat din nou stafeta, acum e randul celor cu miezul galben si petalele in culoarea untului. Si in final, o premiera absoluta in gradinuta de flori, spanzul adus din gradina parinteasca are trei bobocei. 

vineri, 15 ianuarie 2016

Bye Bye Beautiful


Fara frunze, dar cu flori.


Nu cred sa mai vad flori de la tufa asta pana in primavara ...

Ieri dupa amiaza am urmarit doua stoluri de pasari in forma de V, zburand spre Sud, peste mare. Negre cu ciocurile alburii, probabil lisite. In plus, prognoza vremii anunta ploi cu galeata si in mod sigur, gradina va fi un lac de apa. Vreme de copt paine si de sortat seminte ...



miercuri, 13 ianuarie 2016

Lumina si culoare


Din gradina bunicului, un trandafiras ce mi-a inviorat ultimele zile gri si ploioase. Din fericire azi a iesit soarele si am vazut un curcubeu de zile mari deasupra marii, cu un capat rasarind din insula, in mijlocul lagunei, si cu celalat topindu-se in dealul cu euphorbii. 


Plus un citat legat de lumina, ce l-am descoperit tot azi, citind un articol despre ciudateniile limbii engleze  :

 " In an alternate universe, we would call photographs lightwriting ".




marți, 12 ianuarie 2016

Oglinda lui Sappho


In muzeul Goulandri, la Atena.


Ce pot face doua maini dibace cu obiectele de plastic gasite pe plaja.


luni, 11 ianuarie 2016

De-a valma


Incep sa scriu, fara sa stiu despre ce voi scrie.
Mai mult de dragul de a adauga o pagina in jurnal.

Ianuarie e o luna mohorata chiar si in Grecia. Stiu ca pare ciudat, dar suntem obisnuiti cu multa lumina. Ziua e scurta, gradina e uda, cafenie si inca dezordonata. Am taiat pe ici pe colo trandafirii. Vreo trei giganti au ramas neatinsi din lipsa de ajutor de tinut scara si, nu in ultimul rand, din cauza vesnicelor schimbari si aglomerari de program la sfarsit de saptamana. Lady Banks va ramane ciufulita in primavara asta, e prea tarziu sa o disciplinez acum.

Gramada de compost a inceput sa se inchida la culoare si sa se aseze iar frunzele cazute in straturi se topesc si ele vizibil. Trandafirul mutat in toamna are lastari noi, mi se pare ca au aparut varfurile ghioceilor sub o tufa, acum in ceasul al doisprezecelea, plus ca au rasarit caldarusele si nalbele unde nu le-am semanat. Trebuie transplantate si parca vad, ca o sa dau peste bulbi acolo unde o sa sap sa le fac loc in straturi. 

Melcii iesiti dupa ploaie au lasat salata in pace, dar au rontait harnici frunzele de telina. Au aparut urzici fragede in locul in care au fost rosiile asta vara. Gradina e plina de surprize.

In final, o poza cu bobocii arborelui de jad. 
Dumnealui e pe locul trei, dupa narcise si irisi.


O saptamana frumoasa  !



miercuri, 6 ianuarie 2016

Culori marine


Fiindca azi ziua e legata de apa, ma oglindesc si eu in mare, fotografic.
Sunt primele poze de anul asta,  facute intr-un port cu nume exotic - Astakos  ( adica homar ). Nu e deloc un loc turistic si iarna pare uitat de lume.
Cum va plac culorile barcutei  ? 


Marea e frumoasa in orice anotimp si mai ales la ceas de seara.

marți, 5 ianuarie 2016

Vise si narcise


Primele narcise s-au trecut. 
Au preluat stafeta cele din tura a doua.



De la Anul Nou incoace a plouat mult si indesat. Au cazut cam toate frunzele uscate. Azi a iesit soarele, sa sublinieze contrastul corolelor albe pe fondul cafeniu, mustind de apa.

Fac planuri in gand, privind la gradina de iarna. Am semanat multe caldaruse, ar trebui sa rasara dupa ploaie ... Vreau salvii si carciumarese, garofite turcesti si creasta cocosului, o hortensie noua si cat mai multi capucini. In toamna o sa caut si cativa trandafiri noi, rosii-purpurii, cat mai parfumati. Am timp sa aleg pana atunci. 

Lista rosiilor e deja intocmita. Ramane sa urmaresc fazele lunii si sa caut o zi buna de semanat. N-o sa ma grabesc, am constatat ca nu castig prea mult daca pun semintele in pamant la sfarsitul lui Ianuarie. 
O sa astept luna noua din Februarie. 



sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Traditie


Un ritual ce nu lipseste din nici o casa greceasca,  Vasilopita . 
De obicei un chec nins cu zahar praf, dar fiecare gospodina isi poate pune amprenta personala. Anul asta am incercat o reteta noua, cu migdale si apa de trandafiri. Si cum ieri am fost in hoinareala, am cautat azi banutul norocos. 


Si sper ca nu v-ati plictisit de irisi.


N-am facut inca poze in gradina ... 

Trandafiri


Pentru inceput, un buchet ce a stat pe masuta noastra acum, de sarbatori. 
Se cuvine sa inaugurez anul 2016 cu trandafiri, 
doar sunt florile rasfatate ale gradinii.

Deocamdata prognoza meteo nu s-a adeverit. Era vorba, ca o sa inghetam si in schimb azi am avut 17 grade si zero vant. 





P.S. - protagonistii sunt Felidae si Leonardo da Vinci rosu.